Our Blog

Consiliul Tineretului din România – CTR, în parteneriat cu o serie de instituții publice și organizații neguvernamentale de nivel național și local, desfășoară în perioada ianuarie – iulie 2014 proiectul Campania Națională pentru Participarea Tinerilor ‚Tinerii votează – Tinerii contează’  sau League of Young Voters Romania, finanțat prin Programul Tineret în Acțiune al Comisiei Europene, Acțiunea 4.5 .

Campania este implementată în special contextul alegerilor pentru Parlamentul European (mai 2014), respectiv în condițiile unei participări scăzute la vot din partea tinerilor europeni, a cunoștințelor și interesului relativ scăzut față de instituțiile Uniunii Europene. Statisticile[1] arată că, la nivel național, 39% dintre tineri nu sunt interesați deloc de viața politică românească, în timp ce 44% declară că nu sunt deloc interesați de viața politică Europeană.

Întrucât este un stat relativ nou al UE, România încă se confruntă cu provocarea de a construi o cultură democratică a participării în rândul cetățenilor săi, și cu precădere în rândul tinerilor. Campania este una apolitică și nepartizană, urmărind să crească nivelul de informare și conștientizare cu privire la activitatea instituțiilor UE, în special a Parlamentului European, și modul în care acestea afectează direct viața tinerilor.

De asemenea, Campania este conectată la rețeaua de proiecte similare, coordonate la nivel european de Forumul European al Tineretului (YFJ) sub inițiativa League of Young Voters.

Scopul Campaniei este de a stimula participarea activă a tinerilor la viața democratică europeană și națională, în special prin încurajarea particiării acestora la alegerile pentru Parlamentul European, în calitate de cetățeni corect informați și responsabili.

Perioada de implementare: februarie – iunie 2014

Grupul tinta al Campaniei il reprezinta tinerii cu varsta cuprinsa intre 18-25 ani

Elemente cheie ale Campaniei:

  • Informarea tinerilor romani cu privire la rolul si activitatea institutiilor Europene, in mod special al Parlamentului European, si modul in care ii vizeaza direct
  • Incurajarea participarii tinerilor la alegerile pentru Parlamentu European (mai 2014) in calitate de cetateni responsabili si corect informati
  • Familiarizarea tinerilor cu rolul si activitatea membrilor PE, respectiv cu activitaea PE pe probleme de tineret
  • Cresterea nivelului de constientizare cu privire la cetatenia europeana, ca un set de drepturi, valori si responsabilitati
  • Stimularea spiritului civic in randul tinerilor si cresterea nivelului de constientizare asupra coruptiei si modul cum afecteaza o societate democratica
  • Intarirea cooperarii la nivelul sectorului de tineret al societatii si vilie, respectiv intre ONG-urile de tineret si institutiile publice
  • Promovarea nediscrisminarii si a sanselor egale in randul tinerilor

În cadrul Campaniei sunt implementate o serie de activiăți naționale și regionale, intre care amintim:

  • Crearea unei comunități de Ambasadori de Tineret pentru Participare – League of Young Ambassadors for Participation: în România, vor fi selectați 16 tineri voluntari, cu rol de multiplicatori și promotori ai Campaniei la nivel regional, respectiv implemementarea a două training-uri pentru aceștia
  • 2 Conferințe Naționale pe tema Participării Tinerilor, la începutul și finalul Campaniei
  •  1 Caravana Națională a Participării în cadrul căreia sunt desfășurate evenimente publice (seminarii informative, acțiuni de conștientizare și conferințe de presă) în 8 orașe din România, pe parcursul a două zile, plus invitația lansată către alte ONG-uri de a desfășura activități sub egida Campaniei
  • 4 dezbateri majore cu tineri și candidați pentru Parlamentul European, în 4 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași)
  • 1 Campanie on-line puternică
  • 1 Linie verde de semnalare a neregulilor în timpul alegerilor
  • 1 Cercetare națională pe tema participării tinerilor la viața democratică
  • Concursuri creative cu și pentru tineri

[1] Conform Barometrului National de opinie a tinerilor, Ministerul Tineretului și Sportului, decembrie 2012

TwitterFacebookGoogle+Email

admin

So, what do you think ?