Comunicat de presa post eveniment regional Iasi
Consiliul Tineretului din România în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Francofoni Iaşi – ASFI a desfăşurat evenimentul regional Iaşi în cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Conştientizare „Tinerii votează – Tinerii contează” sau League of Young Voters Romania.
Campania este realizată cu sprijinul Autorităţii Electorale Permanente – AEP, al Biroului de Informare al Parlamentului European în România – BIPERO şi al Ministerului Tineretului şi Sportului – MTS.
Conferinţa de presă pentru lansarea evenimentului regional – a avut loc în data de 10 aprilie 2014, la Universitatea Al. I. Cuza, începând cu orele 11:00, în prezenţa autorităţilor publice de nivel naţional şi local, reprezentanţi ai mediului neguvernamental de tineret şi tineri interesaţi de tema alegerilor pentru Parlamentul European din 25 mai 2014.
În cadrul evenimentului de lansare au participat Alin AIVĂNOAIEI, Vicepreşedinte Consiliul Judeţean Iaşi, Andreea DUMITRU, Preşedinte Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi, reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente filiala Nord – Est.
De asemenea, a avut loc o intervenţie din partea Tinerilor Ambasadori pentru Participare din regiunea Nord – Est.
Conferinţa a oferit cadrul pentru un dialog constructiv între reprezentanţii instituţiilor publice, mediul non-guvernamental şi tinerii participanţi, respectiv au fost propuse soluţii pentru creşterea participării tinerilor în viaţa publică şi democratică şi stimularea acestora pentru a participa la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014.
Moderatorul evenimentului a fost Corina PÎRVULESCU, Director Programe Consiliul Tineretului din România.
În cadrul seminarului regional de informare pentru tineri desfăşurat în acelaşi loc, începând cu orele 13:00, tinerii prezenţi au putut să se informeze în legătură cu structura şi rolul instituţiilor europene, de asemenea aflând mai multe informaţii despre schimbările introduse de anul acesta în sistemul electoral european.
Evenimentul public de informare s-a desfăşurat în centrul oraşului Iaşi, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2014, începând cu orele 11:00, echipa şi voluntarii CTR oferind informaţii trecătorilor despre campanie şi alegerile pentru Parlamentul European.
Scopul Campaniei este de a stimula participarea activă a tinerilor la viaţa democratică europeană şi naţională, în special prin încurajarea participării acestora la alegerile pentru Parlamentul European, în calitate de cetăţeni corect informaţi şi responsabili. Campania are un caracter nepartizan, asigurând reprezentarea echitabilă a tuturor părţilor.
În perioada 25 martie – 11 aprilie 2014, Campania continuă cu evenimente regionale în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, respectiv în oraşele: Craiova, Târgovişte, Sibiu, Cluj, Galaţi, Iaşi, Constanţa, incluzând activităţi de informare şi conştientizare asupra importanţei participării la viaţa civică, în general, şi a participării la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014, în particular.
Pentru detalii complete privind evenimentele din cadrul Campaniei vă invităm să accesaţi pagina web: tineriiconteaza.ctr.ro, pagina oficială de Facebook: www.facebook.com/tineriiconteaza şi contul de Twitter: TineriiConteaza.
Pentru alte detalii vă stăm la dispoziţie la adresa tineriiconteaza@ctr.ro, persoană de contact Mădălina MIHAI – Responsabil PR & Comunicare CTR – telefon 0721 37 96 08.