Echipa de proiect
Veronica Ştefan – Preşedinte Consiliul Tineretului din România
Lucrează de 9 ani alături de organizații non-guvernamentale de și pentru tineret, atât la nivel național cât și la nivel european, având o experiență extensivă în lucrul direct cu tinerii la toate nivelurile, cât și în dezvoltarea strategiilor și a legislației cu incidență asupra tinerilor. Începând cu 2011, în calitate de Președinte al Consiliului Tineretului din România, activează în vederea reprezentării tinerilor și a dezvoltării politicilor publice pentru tineret, atât la nivel național în raport cu instituțiile publice abilitate, cât și la nivel European alături de platforme precum European Youth Forum Jeunesse (Forumul European al Tineretului) sau instituții publice precum Comisia Europeană, Consiliul Europei, Consiliu Economic și Social European etc. În perioada 2007-2010, în calitate de Project Manager a coordonat o serie de proiecte și acțiuni cu impact atât la nivel național cât și internațional finanțate de instituții precum Fundația Asia-Europa (structura a Asia-Europe Meeting) sau Comisia Europene (Uniunea Europeana).
Veronica has been working in the NGO field at a national and European level for 9 years and has an extensive experience in working directly with young people at all levels and in developing strategies and legislation that affects young people. Since 2011, as the President of the Romania Youth Council, she’s been working in order to represent young people’s needs and develop youth policy, both nationally, according to public institutions and at a European level through platforms such as the European Youth Forum Jeunesse ( European Youth Forum ) and public institutions like the European Commission , European Council, European Economic and Social Council. Between 2007-2010, as Project Manager she has coordinated a number of projects and actions with both national and international impact, financed by institutions such as the Asia -Europe Foundation ( Asia – Europe Meeting structure ) or the European Commission (European Union ).
Corina Pîrvulescu – Coordonator Tematic în cadrul Campaniei şi Director Departament Programe – Activități al Consiliului Tineretului din România.
Pasionata de problematica de tineret, politici publice pentru tineret şi rolul ONG-urilor de tineret în dezvoltarea comunităţii, Corina este implicata în activităţi de voluntariat şi proiecte pentru tineri din 2003. Primele experienţe de voluntariat le-a avut alături de Consiliul Local al Tinerilor din Alexandria (voluntar şi Preşedinte), unde a activat până în 2007, pe toată perioada liceului. Din 2008 s-a alăturat echipei Consiliului Tineretului din România, la început în calitate de coordonator activităţi şi ca Director Departament. Temele predilecte ale activităţii sale vizează: procese de participare a tinerilor la nivel decizional, influenţarea politicilor publice pentru tineret, cooperare europeană şi regională pe probleme de tineret, educaţia non-formală, angajabilitatea în rândul tinerilor. Proiectele coordonate în cadrul CTR – atât proprii cât şi în parteneriat – sunt implementate la nivel naţional şi european. Corina este absolventă a Facultăţii de Ştiinte Politice a SNSPA, iar alte arii de interes ale sale sunt educaţia pentru pace, transformarea şi medierea conflctelor, reconstrucţie statală post-conflict şi dezvoltarea sustenabilă.
Passionate about youth affairs, youth policy and the role of youth NGOs in community development, Corina has been involved in volunteering and youth projects since 2003. The first volunteer experience she had was with the Local Youth Council of Alexandria (voluntary and president), being active until 2007, all throughout highschool. Since 2008 she joined the Romania Youth Council’s team, first as an activities coordinator, later on as a Department Director. She’s interested in the youth participation in the decision-making process, improving youth public policies, regional and European cooperation on youth issues, non-formal education and youth employability. The projects she coordinated within CTR – both her own and in partnership – were implemented at a national and European level. Corina is a graduate of the Faculty of Political Sciences SNSPA and her other areas of interest include education for peace, transformation and conflict mediation, post – conflict state reconstruction and sustainable development .
Mădălina Mihai – Coordonator Comunicare şi PR
Voluntar de cursa lungă, cu un background în comunicare, PR şi antropologie, Mădălina s-a implicat în probleme de tineret încă din 2009, organizând şi implementând proiecte de implicare socială atât la nivel naţional cât şi european, în Parlamentul European din Strasbourg şi alte instituţii publice, lucrând în ONG-uri din colţuri diverse ale Europei, axându-şi activitatea pe comunicare instituţională, educaţie nonformală şi informarea tinerilor despre programele de mobilitate europeană. Mădălina se alătură campaniei pentru a oferi suport la nivel de vizibilitate şi comunicare externă.
„Această campanie mi se pare relevantă nu numai pentru că stimulează implicarea tinerilor în viaţa democratică naţională şi europeană, dar şi pentru că are scopul de a forma o cultură participativă care va oferi o voce tinerilor în spaţiul social pe termen lung”.
As a long-term volunteer, with a background in communication, PR and anthropology, Madalina got involved in youth matters since 2009, organizing and implementing social involvement projects at national and European level, in the European Parliament in Strasbourg and other public institutions and has been working in NGOs from different corners of Europe, focusing on institutional communication, non-formal education and informing young people about European mobility programs. Madalina joins the team in order to provide support in terms of visibility and external communication.
“This campaign is relevant not only because it stimulates youth involvement in the national and European democratic life, but also because it aims to form a participatory culture that will provide youngsters a voice in the social space on a long term.”
Andreea Floroiu – Formator Liga Tinerilor Ambasadori pentru participare, seminarii regionale
Andreea are experienţă de lucru cu tinerii şi în domeniul de tineret de peste 7 ani activând ca voluntar, coordonator de proiecte şi formator. Temele abordate până în prezent: antreprenoriat, scriere şi management de proiect, voluntariat, dezvoltare abilităţi de viaţă, finanţări europene pe domeniul de tineret, metode de învăţare în context nonformal, participarea şi consultarea tinerilor şi/sau lucrătorilor de tineret, formarea cadrelor didactice şi altele. Din octombrie 2012, Andreea lucrează la dezvoltarea unui ONG de tineret în mediul rural – 3ning Store- şi lucrează cu tinerii pentru dezvoltarea şi implicarea lor în comunitate.
“Consider că acest proiect este o oportunitate pentru tineri să se implice activ în comunitatea din care fac parte şi să înţeleagă faptul că au un rol în luarea deciziilor pe problematici de tineret şi nu numai. Este momentul să facem un pas către ACŢIUNE. “
Andreea has experience working with young people and youth for over seven years as a volunteer, project coordinator and trainer regarding entrepreneurship, writing and project management, volunteering, life skills development, European funding in the field of youth, non-formal education methods, participation and consultation with youth and / or youth worker and trainings teachers. Since October 2012, Andreea is working on the development of a youth NGO in a rural area – 3ning Store – and working with young people in order to improve their personal development and their involvement in the community.
“I think this project is an opportunity for young people to be actively involved in their community and understand that they have a role in the decision making process on youth issues and not only. It’s time to take a step towards ACTION.”
Miruna Troncota – Formator Liga Tinerilor Ambasadori pentru participare, seminarii regionale
Miruna este pasionată de educaţie pur şi simplu – formală, informală, nonformală de orice tip ar fi ea :). Are experienţă atât în mediul academic, cât şi în cel nonformal, fiind formator certificat din 2006 şi absolvind în 2008 modulul psiho-pedagogic pentru ciclul pre-universitar. Are experienţă în lucrul cu tinerii, colaborând în proiectele CTR din 2007. Ca facilitator comunitar a mai derulat proiecte şi pentru Asociaţia Pro Democraţia şi Fundaţia Soros. A participat ca formator în proiectul “Construcţia instituţiei Lucrătorul de Tineret” finanţat prin fonduri POSDRU (2012). Din iunie 2013 este formator parte a Poll of Trainer CTR. A absolvit studiile de licenţă şi masterat la Facultatea de Ştiinte Politice la SNSPA Bucureşti, fiind specializată pe studii europene. A studiat câte un semestru şi în Graz, Berlin şi Ljubljana şi a participat la numeroase şcoli de vară internaţionale. În 2013 şi-a luat doctoratul în relaţii internaţionale.
“Doresc să mă implic în acest proiect pentru că nu mă pot mulţumi cu starea de fapt şi vreau să contribui în felul meu la schimbarea în bine. Nu cred că tinerii din România sunt pasivi şi lipsiti de iniţiativă, dar cred că trebuie să aducem informaţia cât mai aproape de ei şi să o facem accesibilă. Aceasta e arma cea mai importanta care garantează implicarea tinerilor în jocul democratic, nu doar votul, ci practica asumată a democraţiei zi de zi. Şi la acest exerciţiu ne invită proiectul “Tinerii contează”
Miruna is simply passionate about education – formal, informal and non-formal or any other kind there is :). She has experience in both academia and non-formal education, being a certified trainer since 2006 and graduating in 2008 the psycho – pedagogical module for the pre-university level. She has extensive experience working with young people, being part of the Romania Youth Council’s team since 2007. As a community facilitator she has developed projects for APD and Soros Foundation. She participated as a trainer in the constructing the institution of the youth worker” funded by HRD (2012 ). Since June 2013, she’s been an active trainer of the Poll of Trainers at the Romania Youth Council. She has a BA and an MA in European studies from the Faculty of Political Sciences, SNSPA, Bucharest. She studied one semester in Graz, Berlin and Ljubljana and has participated in numerous international summer schools. In 2013 she got her PHD in international relations.
“I want to get involved in this project because I can not settle with the current state of facts and I want to contribute, in my own way, to change things for the better. I do not think that Romanian youngsters are passive and lacking initiative, but I think we need to provide them with information and make that information accessible. This is the most important weapon that guarantees the involvement of young people in the democratic game, not just the voting process, but the assumed practice of every day democracy and that is the goal that the campaign is aiming for”.
Rucsandra Filloreanu – Formator seminarii regionale
Rucsandra activează în cadrul Qvorum, având ca arii de expertiză coordonarea de proiecte cu finanțare europeană cu specializare în administrație publică și funcționarea procesului decizional de la nivel național și european. În cadrul programelor de formare Qvorum susține sesiuni de instruire pe tematici de afaceri instituționale naționale, instituțiile europene și procesul decizional de la nivel european. Rucsandra a absolvit Facultatea de Științe Politice și două programe de masterat – Politici de gen și minorități și Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA.
“Susţin Campania Naţionala Tinerii contează – Tinerii votează! deoarece consider că tinerii trebuie să fie mai informaţi şi să devină conştienţi că tot ce se decide la nivel european îi afectează zi de zi!”.
Rucsandra is working at Qvorum, owning expertise in coordinating EU-funded projects with specialization in public administration and operation of the decision-making process at national and European level. She delivers support training sessions on several topics such as national institutional business, European institutions and decision-making at the European level.Rucsandra has a bachelor degree in Political Science and graduaded from two Master’s programs – Policies Gender and Minorities and Communication and Public Relations at SNSPA.
“I support the Campaign because I believe that young people should be more informed and become aware of the fact that European based decisions affect your daily activities.”
În paralel cu prestația mea pe plan social, am coordonat și implementat un program european comunitar, unde am întreprins activități de fundraising, colaborare și încheieri de parteneriate împreună cu diferite autorități și insitituții. Am absolvit facultatea de Sociologie și Comunicare, specializarea Asistență Socială și îmi doresc să activez în orice program care poate oferi o deschidere politică spre rezolvarea cazurilor sociale din România.